Un alt război

Apare distanța aceea de altă dată pe care nu știu cum să o scurtez. Mă sperii, mă tulbur vizibil! Nopți nedormite, gânduri sovăitoare ce nu-mi mai dau pace.

Gândul îmi e la fel de naiv, el nu a încetat să spere, el așteaptă momentul crucial ce va rămâne plăcut imprimat în inima mea.

Nu mai suntem oamenii ce eu doream să fim, ne-am pierdut. În sufletul meu se dă un război odios ce-mi răsună într-o venă a piciorului stâng punându-mă pe fugă. Și alerg prin lume, cu un suflet neprihanit sperând că va lua sfârșit calvarul acesta.

Ai plecat de langă mine, lăsându-mă singură într-un câmp deschis încolțită din toate părțile de gloanțele emoțiilor mele. Cel din urmă glont mi-a sfâșiat inima, a pătruns prin ea până dincolo de plămânul meu stâng ce a îngenunchiat neputincios. Se pare că acesta va fi finalul. Prințul curajos călare pe un cal alb, a uitat să galopeze până la mine. Poate că potcoavele calului său nu erau bune sau poate că... Prostii! Prințul e cu o altă prințesă... Și totuși, sunt prea mare ca să cred că prințul mă va salva pe mine, nu sunt o prințesă iar privilegiile regale nu se adresează oameniilor de rând, asemeni mie.

Am așteptat... și încă mai aștept, căci nu a mai apărut nici până în momentul de față. Continui această luptă neîncetată fără să mă gândesc la consecințe. Nu mai sunt capabilă să rememorez  altceva decât zilele de altă dată.

Emoțiile unei bule de acid

Sunt doar o bulă de acid într-un pahar cu apă minerală. Alerg să ajung la suprafață, să pot să mă destram de plăcere în brațele unui aer văratic.

Sunt mică, invizibilă dar plină de mișcare. Miros a bețișoare parfumate și n-am un nume. La ce bun un nume când viața mi se va sfârși atât de frumos ?! Am nevoie de un titlu pentru asta ?! Poți să le spui că mi-am trăit viața așteptând fericirea… și am găsit-o ! Într-o zi de aprilie, atârnată de un cer siniliu cu caiere de lână.

Țin în mâinile inexistente o istorie de trei secunde. Are un început acidulat și-un final spontan, mult prea spontan să-l pot defini.

Evadare

Am evadat din lumea virtuală în care îmi petreceam o bună parte a timpului liber.

Am realizat câte au trecut pe lângă mine, în timp ce eu hoinăream prin alte dimensiuni, căutând... nici eu nu știu ce.
Mă simt de parcă aș fi dormit 100 de ani, iar primavara mă trezește soptindu-mi: "E timpul să trăiești un vis". Mă trezesc într-o altă lume, o lume plină de magie. Inspir aerul curat și deschid ochii încet printre razele de soare ce-mi zâmbesc. Cerul albastru, infinit, e doar că să-l privesc, pământul doar ca să-l pășesc... eu. Simt că de la pământ vine toata energia și gândurile bune. Mă ridic de la umbra corcodușului înflorit și încep a dansa cu picioarele goale pe ritmul șoaptelor de vânt.
 Culeg o floare, o privesc, îi simt parfumul și o prind printre șuvițele de păr într-o parte.
Mă joc cu un fluturaș, ce se așează pe degetul meu, iar eu îl ridic spre cer și îi dau drumul să zboare.

Alerg spre apă, oprindu-mă pe malul nisipos, și mă privesc în oglinda ei. Zâmbesc. Sufletul îmi e plin de bucurie și de încântare. Simt că nu mai am loc să-mi arăt fericirea. Mă învălui cu natura, mă las purtată cine știe unde și nu-mi pasă.
Simt că totul îmi aparține, că lumea e a mea și ea se joacă cu gândurile mele... nu există decât dorința de viață.

Autodepășire

Mi-am impus ca în fiecare zi să devin altcineva, să fiu din ce în ce mai bună, să aspir spre perfecțiune și autodepășire.
Am realizat că nu pot să trăiesc veșnic în negura necunoașterii. Am vrut lumină.
Am fost supusă multor semne de întrebare: <De ce eu ?>, <Sunt bună?>, <Pot fi mai bună de atât?>. Mi-am răspuns acestor întrebari dându-mi seama că oricum aș fi nu este de ajuns.
Am dat ce a fost mai bun din mine, dar sunt nemulțumită. Vreau mai mult!
Știu că pe viitor va trebui să îmi aleg un domeniu în care să mă perfecționez, dar sunt încă indecisă. Pentru orice alegere pe care o voi lua trebuie să fiu foarte bună, de aceea de azi, promit că îmi voi da silința pentru mai mult.
Mă întrec pe mine însămi, mă autodepășesc zilnic făcându-mi persoanele apropiate să fie mândrii de mine, iar la rândul lor aceștia îmi dau puterea de a persevera.
Pot și vreau mai mult!

Greșeală

Recunosc faptul că uneori am niște sclipiri de blondă veritabilă. Îmi voi reproșa la nesfârșit faptul că sunt blondă. Nu sunt nebună știu ce vreau să zic.
Urăște-mă de vrei, dar nu uita ura ce mi-o porți.
Vărs o lacrimă neputincioasă acum pentru viața asta ce nu o mai înțeleg. Nu caut explicații, oricum nu le voi găsi. Sunt doar eu și nebuniile mele vădite.
Aș vrea să mă iei în brațe pentru ultima dată, asa cum te-am visat noaptea trecută, să îți păstrez în vid parfumul tăinuit, dupa care poți pleca.
Sunt un lucru infim ce-ți stă în cale. Treci peste, nu te uita în urmă.
Îmi pare rău pentru asta, nu te merit! Mai vărs o lacrimă la fel de amară, după care mă șterg cu mâneca bluzei, sperând că voi șterge cu ea toate greșelile comise.

Iubește-mă așa cum sunt

Și când vreau să fiu singură, lasă-mă să mor de singurătate, să mă topesc de dor de oameni.
Când îmi vine să plâng, lasă-mă să plâng inundându-mi camera, înotând în marea lacrimilor.
Când îmi e frică, lasă-mă să îți simt îmbrățișarea încordată, să te simt că ești alături de mine.
Când mă vezi fericită, lasă-mă să râd, nu-mi vorbi serios. Râzi cu mine, îmi place să mă prefac că nu sunt eu atunci, să aiurez așa fără nici o logică.
Nu-mi întrerupe chicotele copilarești, lasă-mă să fiu un copil în ochii tăi. Lasă-mă să mă strecor sub pielea ta, să te păcălesc, să te fac să-mi iubești latura asta puerilă.
Iubește-mă așa cum sunt, nu mă schimba căci la final nu voi mai avea aceași aromă.