vineri, 29 iunie 2012

Cu ochi de sticlă

Din umbra
unui colț de stea
privesc lumea
cu ochi de sticlă

- o lacrimă
se-agață capricios
de privirea-ncremenită
în care timpul
a murit...

miercuri, 27 iunie 2012

Terțet

Crăp litere
sculptez cuvinte
împletesc versuri...

luni, 25 iunie 2012

Desenul păcatului

Desenez pe pânza
roșie a păcatului
șoaptele inimii.

În cuvinte ude
se estompează
culorile reci.

vineri, 22 iunie 2012

ROGVAIV

În seninul cerului
lumina albă
călăuzește
a prismei destrămare.

Lumina curcubeului
coboară prin gene
de înger...

miercuri, 20 iunie 2012

Fluture

E doar un fluture uriaș
peste pleoapa ta
ce pipăie cerul
ca să-ajungă
în roua scânteietoare
a privirii tale.

Bătaia aripilor
crește limbi de foc
ce se întețesc
continuu...

luni, 18 iunie 2012

Plânsul singurătății

Plânsul singurătății
adulmecând înserarea,

sub gene de lumină
rouă sidefie.

Suspinul sfâșie pereții
pierzându-se în tăceri...

luni, 11 iunie 2012

Pandurul: Andreea Vlădescu, eleva pasionată de fotografie şi poezie


Andreea Vlădescu, eleva Colegiului Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a reușit performanța de a obține șase premii la concursul de creație ”Tinere condeie”, desfășurat la Tismana. Eleva are deja un volum de versuri și a realizat două expoziții de fotografie, prin care valorifică aspecte ale vieții tradiționale.

La vârsta sa, Andreea abordează teme precum dragostea, trecerea ireversibilă a timpului, poeții săi preferați fiind Marin Sorescu, Nichita Stănescu și Ion Minulescu. Prin creațiile sale eleva oferă o notă de originalitate spațiului liric din Târgu Jiu. ”Am început să scriu în clasa a IX-a proză, iar la îndemnurile profesorilor mi-am transformat proza în poezie. Așa a apărut primul meu volum de versuri, «Emoțiile unei bule de acid». Sunt versuri albe, adolescentine, care mă reprezintă. Sunt în general emoții, eu fiind o fire foarte sensibilă”, spune Andreea. Tânăra lucrează deja la cel de-al doilea volum de versuri, ce va purta numele ”Cu planeta în cer”. Grație versurilor sale, Andreea Vlădescu a fost nominalizată în cadrul colocviilor ”Portal Măiastra”, bucurându-se cu această ocazie de aprecieri din partea mai multor scriitori cunoscuți din Gorj. În cel de-al doilea volum de versuri tânăra poetă păstrează aceeași tematică, aceeași notă. Este o poezie în vers alb, atent șlefuită. Mai nou, Andreea abordează un nou gen, reportajul. Creațiile sale i-au adus numeroase premii la concursurile la care a participat. Anul trecut a fost premiată la secțiunea proză la concursul ”Tinere condeie”, iar în acest an a primit șase premii în cadrul aceleiași competiții.

Troițe și fântâni cu cumpănă, surprinse în fotografii
Pe lângă poezie, Andreea mai este pasionată și de fotografie, până în acest moment organizând două expoziții în care au fost surprinse troițe și fântâni cu cumpănă, completând documentar fotografiile realizate. ”Derulez un proiect mai amplu, prin care încerc să valorific aspecte ale vieții tradiționale din zona de Nord al județului Gorj. În cadrul acestui proiect am reușit să finalizez două materiale, unul dintre ele, «Rugăciuni în lemn », cuprinzând 45 de troițe fotografiate. Al doilea proiect, «Izvoare spre cer», are ca și subiect fântânile cu cumpănă din județul Gorj, veritabile bijuterii ale artei tradiționale”, explică Andreea Vlădescu. Prima fotografie a unei troițe a fost realizată de eleva Colegiului Național ”Ecaterina Teodoroiu” în urmă cu un an. ”Atunci am conștientizat că în timp voi fotografia mai multe troițe din zona de Nord a județului. Aceste veritabile rugăciuni în lemn constituie un element definitoriu pentru ceea ce înseamnă viața spirituală din Gorj, fiind amplasate la răscruce de drumuri. Pentru că au fost realizate din lemn, un materiale perisabil, am căutat să le valorific prezența, existând posibilitatea ca în timp să se deterioreze. Același lucru l-am avut în vedere și în ceea ce privește fântânile cu cumpănă”, mai spune Andreea. Cele 28 de fotografii ale fântânilor cu cumpănă au fost realizate în localități precum Bălești, Hobița, Tămășești, Polovragi.

Proiect
Proiectele sale nu se termină însă aici. ”Pentru viitor m-am gândit la un nou proiect, «Pridvoare, prispe și cerdace gorjenești». Toate aceste lucruri emană o anumită energie, care se joacă cu imaginația, derulând în fața ochilor imagini din trecut”, consideră eleva din clasa a X-a.

(Ana Andrei,  Andreea Vlădescu, eleva pasionată de fotografie şi poezie, în „Pandurul” nr. 924 din 6 iunie 2012)

vineri, 8 iunie 2012

Vise albe

Respirație adâncă
de somn biruit

– ne măsoară
visele albe
ce se rotesc
în jurul tăcerii...

miercuri, 6 iunie 2012

Persecuția timpului

Timpul își aleargă
nisipul fin
din clepsidră

– ucide secunde
sufocând minutele...

marți, 5 iunie 2012

C.N.E.T. PROMOŢIA 2008-2012 (CD personalizat)


Premiile Săptămânalului VERTICAL pentru anul 2011


Acordate cu ocazia desfăşurării celei de-a VI-a ediţii a Concursului Naţional VERTICAL, premiile săptămânalului VERTICAL pentru anul 2011 sunt următoarele:

-VICTOR PONTA-premier
-GHEORGHE NICHIFOR-istoric
-NICOLAE SARCINĂ-om de afaceri
-ION ELENA-inspector şcolar, publicist
-ANDREI POPETE-PĂTRAŞCU-publicist, scriitor, istoric
-ION POPESCU-BRĂDICENI-scriitor
-DUMITRU DĂNĂU-scriitor
-VALENTIN PĂTRAŞCU-scriitor
-DENISA VLĂDULESCU-pictor, fotograf, scriitor
-OANA MATEESCU-coordonator proiecte de voluntariat
-DAN CISMAŞU-cercetător


luni, 4 iunie 2012

Cioburi de lumină

O rază
se sparge
de geam...

cioburi
de lumină
ne zgârie
retina.

vineri, 1 iunie 2012

Căutând nemurirea

Buzele tale
coboară-n valuri
pe trupu-mi
nemișcat
– căutând nemurirea

îmbrățișați cu sete,
orbiți suntem
de patimi
și trăiri.