Miercuri

Nu știu cum, dar se întâmplă iar. Poate e ceva în neregulă cu mine, sau poate...chiar nu știu. Mă regăsesc într-un pat răvăsit, singură, cu o față lungă și încercănată ce ascunde nopțile albe.

Nu mă ridic, mai întâi îmi adun toate visele de peste noapte într-un gând sfielnic. Îmbrătișez o pernă ca și cum mi-aș lua rămas bun de la ea.

Aștept următoarea întâlnire ca pe un miracol dumnezeiesc, să te iau în brațe și să uit de mine.

Nu te-am vazut de atâta amar de timp, încât ochii îmi reproșează zilnic că-i sfidez, inima îmi zice că sunt nebună, iar sufletul se zbate ca un copil mic când vrea o jucărie strălucitoare dintr-un magazin de firmă, iar părinții mult prea zgârciți nu-i cumpără obiectul respectiv. Imi e dor de îmbrațișarea ta care mă liniștește, care mă face să uit de toți și de toate. Îmi e dor să ma pierd în parfumul tău atât de plăcut, să îți simt răsuflarea pe gâtul meu subțire, să îmi liniștești emoțiile cu un sărut tandru de parcă ar fi ultimul.

Îmi lipsești... ne vedem în câteva zile.

E miercuri azi, e miercuri din nou și o să mai fie.

Marți

Mă trezesc mai târziu decât de obicei, e de vină ceasul care sună în disperare și îl opresc plesnindu-i cu atâta sete o palmă peste față. Dupa cinci minute a întors și celălalt obraz, a mai cerut o palmă, care nu a întârziat să apară. S-a oprit, nu mai sună.

Soarele astăzi nu va apărea. Nori cenușii la fereastră, îi privesc cu ciudă cu ochii între deschiși. "Plecați de aici urâților". Încep să râdă cu lacrimi, oare râd de mine că sunt mai adormită decât de obicei?

Urâtă vreme - însă horoscopul sună promițător, deși nu l-am citit.

Îmi arunc violent capul greoi, scufundându-se din nou în așternuturi.

Telefonul e pe masă, mă întind pentru a-l apuca cu mâna dreaptă. Mă suni. Cu ochii încă închiși, căci nu trebuie să îi deschid ca să te aud, cu părul rebel în toate direcțiile, îmi desprind buzele pentru a-ți răspunde.

Port pe umerii slăbiți de putere cuvintele grele ce-mi sunt aruncate, durerea se răsfrange asupra sufletului meu pe care îl storci de putere așa cum storci o haină udă.

Suntem aceeași oamani falși, cu aceiași prieteni în ghilimele. Aceasta e prietenia noastră, fumată, strivită, stricată!

Luni

Un început de săptămână matinal, cu nuanțe de verde umed și albastru nehotărât, cu multe emoții și frământări, cu  alte gânduri și sentimente.

Acum...stau ghemuită în pat privindu-mi genunchii golași, treizeci de minute trecute de 00.

Tic-tac, tic-tac - bătaia zgomotoasă a ceasului. E ora unu, îmi strâng tricoul alb și-mi proptesc capul de copilă naivă pe perna moale încercând să adorm. E atât de tarziu...

Genele mi se aștern usor peste chipul meu alb. Urmează etapa finala a acestei zile, lupta cu gândurile ce-mi inundă mintea și nu mă lasă să adorm.

Strâng din pumni și mă încrunt copilarește, în cele din urmă adorm cu gândul că mâine va fi la fel. Mă voi trezi nesătula de somn, cu imaginea chipului tău angelic imprimată pe retina mea.

Jurnalul

Un profesor drag mie, ne îndeamnă să ținem un jurnal.

Dar știti oare ce este acela un jurnal?

Nu este un simplu caiet în care îți scri toate tâmpeniile care și s-au întâmplat în ultimul timp, cu foi rupte sau mâzgălite cu inimioare sau emoticoanele de la messenger.

Nu este doar o gramadă de foi pe care trebuie să le ascunzi de ochii curioșilor asigurându-te că nimeni nu-l va găsi. Este mult mai mult de atât!

Imaginați-vă sufletul, imaginea aceasta care o vedeți, acesta este jurnalul - interiorul vostru.

Jurnalul, doar gândurile tale revărsate în scris, ceea ce simți și nu poți explica nimănui. Uneori e greu să te înțelegi pe tine însuți, dar mai greu e să te înțeleagă altcineva. Acesta nu poate să-ți răspundă întrebărilor, nu poate să te sfătuiască, dar te poate asculta mai bine ca oricine altcineva.

Jurnalul e bezna din tine în care nu poate pătrunde nimeni înafară de tine. E sufletul tău scris pe foi de hârtie, uneori un suflet trist, alteori unul fericit. Pentru ca cineva să te cunoască perfect ar trebui să-ți citească sufletul dar ar trebui să te și înțeleagă.

Susțin ora pământului

Obisnuită zi

Dimineață cu un gust aparte. "Bună dimineța" îmi sună în timpanele vibrate de vocea ta.

Cârpită de somn, mă aflu la granița dintre vis și realitate. Vocea-ți imuabilă mă însoțește către realitate. Mă trezesc, nu ești lângă mine dar te simt aproape.

O cameră mult prea goala dar plină de nimicuri. Soarele cască ușurat la fereastră luminându-mi fața palidă. Razele lui ascuțite îmi străpung stomacul gol. Se anunță o zi perfectă pentru înălțimea tocurilor, dar pronosticurile mele nu se adeveresc. Mă folosesc de un perș și sar peste o altă zi tipică, perplexă.

Acum e seară din nou. Lumina lunii pătrunde printre jaluzele, mă scald în lumina sa simțindu-mă protejată.

Am speranța că maine va fi mai bine.

Mai aștept ceva, nu știu ce. Aș aștepta în continuare dar telefonul asta țipă la mine că e 00:30. E târziu!

Mă ridic de pe scaun trântindu-mă în cearceafurile impregnate cu vise.

Doar noi

Mă priveai așa cum o faci când vrei un sărut, apoi îți treci degetele reci printre ale mele. - Ești rece!
Și continui să te strâng de mână, continui să te privesc în liniște redescoperindu-ți zâmbetul candid. Îmi iei capul în mâinile tale și îl acoperi cu o sărutare himerică.
Un fior fluid îmi tresare trupul, inima îmi coboară din gat înapoi în piept. Te iau de mână din nou ți te strâng ca și cum n-aș vrea să mai pleci vreodată.
Îmi cuprinzi trupul ghiduși în brațele tale, îți simt căldura corpului tău, parfumul tău ne învăluie - dulcea înmiresmare a iubirii.
Gura mi-o las sărutată de buzele tale fierbinți, mă-nebunesti, mă faci să uit de mine.
Dușmanul meu de temut, Timpul, ne privește trecând pe lângă noi mai repede decat un pilot de curse grăbit să câștige. Nenorocit să fi tu, Timpule!

Ore goale

Nici nu știu ce să scriu. Atâtea sentimente într-o singură zi...
Mă întreb cât mai poate duce sufletul acesta! Cât?!
Chinuri la miezul nopții, luptele grele duse cu Mos Ene, ști tu, persoana aceea care îmi aduce somnul, dar uită mereu de mine, lăsându-mă mereu ultima, și atunci când își amintește, nu mai am timp pentru a mă înfrupta din darul său. Mușc o gură zdravănă, care să mă sature pentru cateva ore și sper să mă trezesc.
Dar pleoapele mele, paravanul ferestrelor prin care privești albastrul de la amiază se deschide cu atâta emoție de parcă ar fi cortina unui spectacol.
Reușesc să mă trezesc, mă împiedic de un zambet ștrengar ce-mi sare pe fața palidă. Îmi continui drumul lovindu-mă de un scenariu ce nu-mi aparține, nu am un rol, dar totuși sunt un personaj.
Recunosc pe stradă străini ce-mi sunt familiari " Ce mică-i lumea". Aceștia trecând nepăsători... în spatele lor un nor de orgolii bine dezvoltat.
Alte secunde fluide, minute mult prea grăbite, orele... gonesc spre niciunde.
Mai lung îmi e drumul de întoarcere, prea multă mișcare în jurul meu, toți aleargă care-încotro.
Ajunsă în camera mea, mă simt ca o furnică într-un ocean de nimicuri.
Mă pierd în orele ce trec goale. De ce le-aș mai umple?

Dimineața târziu

Afară e întunecat.
Mă încearcă un sentiment de nostalgie, însă nu ajunge să se impună. Se lovește cu umărul de sufletul meu și plecă să se ascundă.
Se anunță vreme urâtă astăzi. Închid fereastra și mă sperii de un nor umed ce se holbează la mine, gata să mă muște de năsuc. Scot limba la el în timp ce îi trântesc un geam în față.

Mă retrag într-un pat mult prea mic pentru visele mele. Îmi întind membrele egoistă, ocupându-l fără rușine. În această dimineață sunt doar eu cu mine, nimic în plus sau în minus.  Casc dându-mi seama că astăzi nu voi renunța la pijamale. Noaptea a facut schimb cu ziua de ceva vreme încoace.
Mă simt ca un liliac înfometat ce-și caută insomniac preada în nopțile atât de târzii.
Mai casc o dată după care îmi închid pleoapele obosite. E timpul pentru câteva ore de somn.

Impreuna in eternitate (partea II)

Alina se simte mai bine, il imbratiseaza punandu-si capul pe umarul lui. Stie ca de acum ii va fi mereu aproape. Urmeaza o conversatie lunga, la o cafea amara pregatita de Alina, in care ii povesteste viata ei din ultimii ani.

S-au plimbat prin locurile ce le frecventau impreuna in copilarie si isi aminteau de toate lucrurile ce i-au apropiat.

Dupa cateva luni, ceva s-a intamplat. Cristi si-a dat seama ca este indragostit de Alina. Intr-o seara de sfarsit de octombrie, Alina primeste un mesaj in care Cristi ii spune sa se imbrace elegant si sa fie gata la ora 20:00.

Alina este nerabdatoare, in 30 de minute trebuie sa fie gata. Isi imbraca rochia rosie ce nu a mai purtat-o de mult timp, o rochie nu foarte scurta dar care ii pune in valoare picioarele ei frumos conturate si o curea neagra lata ce ii marcheaza mijlocul ei subtire.

Si ca de obicei foarte punctual, Cristi se afla in spatele usii cu un buchet urias de trandafiri rosii, florile preferate ale Alinei. Bate la usa, Alina ii raspunde cu un zambet neastamparat. Dupa buchetul urias se ascunde privirea lui Cristi, niste ochi mari si negri, privirea lui ii strapunge irisul albastru al Alinei si o indeamna sa-l imbratiseze si sa-l sarute, ceea ce s-a si intamplat.

-Esti gata?

-Intr-o secunda, am uitat un accesoriu foarte important pentru mine, lantul primit de la mama mea. Unde vom merge?

-E o surpriza. Va fi o seara foarte speciala.

-Sunt gata! Sa mergem.

Cristi o duce in cel mai luxos restaurant din oras, dupa o cina minunata, o duce afara intr-un loc feeric, pe marginea lacului. Sub o lampa ce lumineaza aleea pe care se plimba ce doi indragostiti Cristi scoate din buzunarul de la piept o cutie mica, cu un pretios inel de logodna. O declaratie de dragoste urmata de intrebarea „vrei sa fi sotia mea?” ii umple inima de fericire, mintea de intrebari si temeri si ochii de sclipiri de argint. Este foarte incantata, doar ca ii este frica sa nu se mai intample ca in cealata casnicie, dar pe Cristi il cunoaste atat de bine, nu i-ar face nici un rau si il iubeste atat de mult... Si fara sa stea prea mult pe ganduri:

- Da vreau sa fiu sotia ta! Dar promiti sa nu ma parasesti niciodata?

- Promit.

Ii pune frumosul inel pe degetul ei subtire, o imbratiseaza puterinic si ii striveste buzele cu buzele lui carnoase.

Dupa putin timp urmeaza si nunta. Alina este foarte fericita, simte ca in sfarsit viata ei are sens. Dar nu stie ca viata ii pregateste o surpriza neplacuta. Viata ei ce devenise roz, o pata de coloare neagra o intuneca. A aflat ca sufera de o boala si va muri in scurt timp. Alina se simte distrusa, simte ca viata ei a fost un esec total, este asa dezamagita de viata ei... Cristi ii este aproape pana in ultima clipa din viata.

Acum, Cristi este singur, nu se poate obisnui cu singuratatea. Simte ca innebuneste de durere. Sufletul lui este patruns de tristete si de dorinta de a fi alaturi de Alina.

Se plimba singur pe strazile pustii. Lacrimile ii sunt ascunse de picaturile de plaie. Cerul plange odata cu el. Dorind sa traverseze, o masina il orbeste cu farurile puternice. Ramane blocat. Masina avea viteza mare si era prea tarziu pentru orice frana. Cristi este proiectat in aer, dupa care aterizeaza violent intr-o balta de sange. Ambulanta ajunge repede, insa prea tarziu, sufletul lui a parasit trupul. Trupul lui Cristi este resuscitat insa degeaba, asa ca este dus la morga spitalului. Sufletul lui se plimba hoinar acum pentru ultima data prin toate locurile amintindu-si viata. Totul se desfasura atat de repede, parca era intr-un film.

Se plimba lacom prin parcul central cand ii intalneste sufletul Alinei:

- Dagul meu, ce faci aici?

- Ti-am promis ca nu te voi parasi niciodata? Iata-ma.

Se iau de mana si sufletele lor incep a urca spre cerul albastru, spre infinit. 

Impreuna in eternitate (partea I)

La prima vedere, un basm in care te impiedici de fabulatiile copilaresti la fiecare pas, un basm in finalul caruia printul va veni mandru pe un cal alb sa o salveze pe minunata printesa, bineinteles aceasta cu o rochie pompoasa cu cinci jupe si nu in ultimul rand cu manecile bufante ca pe vremea lui „ Fat Frumos”.

Finalul fericit in care acestia vor trai fericiti pana la adanci batraneti, unu, doi, trei copii frumosi cu obraji rumeni si zambet perfect imaculat. Asta va imaginati cu totii nu? Ei, imi permit a va dezamagi folosindu-mi zambetul copilarasc drept sustragere din acest sablon incomod.

Povestea noastra incepe cu 2 copii, Alina si Cristi, aparent normali, insa pe cat cresteau capatau asa zisele „puteri supranaturale”: suferinta, singuratate, prietenie, iubire.

Alina, de mica a visat sa fie o printesa, insa copilaria nefericita a determinat-o sa-si schimbe visul. Peste ani ea a devenit psiholog, din dorinta de a ajuta oamenii, in special copii ce au avut o copilarie nefericita, asa cum a avut si ea.

Parintii ei au decedat cand ea avea 10 ani, a fost crescuta de bunici, dar acestia nu au putut-o sustine financiar, asa ca de la varsta de 18 ani a muncit sa-si castige banii. Cu banii castigati a mers la o facultate, putand sa isi faca un viitor. Intre timp bunicii ei au decedat, ramanand singura pe lume.

La terminarea facultatii, aceasta s-a casatorit cu un barbat ce pretindea ca o iubeste, dar o insela cu prima care ii iesea in cale. Dupa multe lacrimi varsate pentru ca a avut o copilarie si o casnicie nefericita, aceasta a prins curaj si a divortat de sotul ei.

Acum se simte din ce in ce mai singura. Prietenii nu au existat in momentele dificile, nu i-a fost nimeni alaturi decat catelul ei, Max. Un catel primit cadou de la un bun prieten din copilarie Cristi. Probabil ar fi fost si acum prieteni apropiati, daca viata nu i-ar fi indepartat. Cristi a plecat impreuna cu familia lui in strainatate si se intorcea foarte rar in tara, in vacanta. Ultima lui vizita a fost de majoratul Alinei, cand i l-a daruit pe Max. Cristi e singurul ei prieten adevarat, dar care nu i-a fost alaturi in momentele grele.

Si iata ca atunci cand te obisnuiesti cu  singuratatea, apare cineva in viata ta.

Cristi s-a intors in tara si a cautat-o pe Alina, insa ea a refuzat sa se intalneasca cu el la o cafea, asa cum erau obisnuiti sa faca. Cristi s-a suparat, Alina nu l-ar fi refuzat niciodata, isi da seama ca ceva s-a intamplat.

Luandu-si gandurile cu el, intr-o dimineata de mai, Cristi pleaca intr-o plimbare prin parcul in care atunci cand era copil isi petrecea timpul. Se aseaza pe o banca si priveste imprejur, lucrurile s-au schimbat mult de cand nu a mai fost aici. Respirand aerul proaspat al naturii o zareste in indepartare pe Alina ce era la plimbare cu catelul ei. Este fericit sa o vada, doar ca Alina l-a refuzat sa se intalneasca, desi nu a inteles de ce, nu  avut curajul de a merge la ea si sa o intrebe.

Alte zile trec in care Alina nu da nici un semn, dar Cristi e din ce in ce mai ingrijorat, asa ca insista cu telefoanele si cu mesajele. In cele din urma Alina ii raspunde:

-  Alo!

-  Buna Alina! Sunt Cristi.

Lacrimile Alinei incep a-i uda obrazul, suspina, amuteste, nu mai poate scoate nici un cuvant.

-  De ce plangi?

Alina nu-i raspunde, dar asculta vocea lui barbateasca la ureche ei infiorata.

-  Ajung la tine in cateva minute.

Peste cateva minute, o bataie puternica se aude din spatele usii. Alina isi strange halatul frumos colorat in culori pastelate, isi sterge ochii plansi si ii deschide. Cristi o cuprinde intr-o imbratisare sufocanta.

- Nu mai plange! Spune-mi ce s-a intamplat, de ce ma eviti!

Lacrimile ii dau din nou navala dar ii raspunde:

-  Imi pare atat de rau! Esti singurul meu prieten adevarat. Oricum tu vei pleca din nou si ma vei lasa singura. De ce sa mai sufar inca o data de singuratate dupa ce vei pleca.

-  Dar nu voi mai pleca. M-am hotarat sa raman definitiv in tara.

Simt fericirea

Și înainte să adorm vreau să mai strig o dată: SUNT FERICITĂ!!!
Acum e mai bine...
Nici sucul foarte acru al unei portocale ce o mănânc cu atâta poftă nu-mi poate fura zâmbetul șăgalnic ce este schițat pe fața mea de azi dimineață.
Sunt atât de fericită, pesemne că a venit primavara, nu numai afară ci și  în inima mea.
Arunc într-un colț toate zilele murdare și mă afund în cearceafurile nepătate ale fericirii lăsând movul lui palpabil să-mi strângă trupul cu o îmbrățișare sufocantă. Ah... ce-aș fi vrut să mă îmbrășișezi chiar tu...
Făcând bilanțul acestei zile îmi dau seama că azi viața mea a fost colorată ca o bomboană ce atrage privirea și stârnește dorința copiilor.
Am s-o înghit cu un pahar de fericire și am s-o las să îmi colinde prin trup să-mi trezească sentimentele nemișcate de mult timp.
Acum pot să adorm liniștită, o să alerg în jurul unui vis ștrengar și am să mă joc cu el Baba-oarba, să vedem cine pe cine caută și cine pe cine păcălește.
Noapte bună!

Reîntoarcere

Și atunci când am crezut că nu ai să te mai întorci, ai apărut din nou la poarta sufletului meu. Ai bătut și ți-am deschis, ai pătruns iarăși în cetatea inimii mele.
Porțile larg deschise pentru venirea ta, acum le-am închis cu un lacăt uriaș și am aruncat cheia minuscula pentru ca nimeni să nu mai poată intra, iar tu să nu mai poți ieși.
Eroul meu, prizonierul dragostei mele... Te-ai întors din lupta grea purtată cu tine însuți, ce s-a ținut pe teritoriul inimii mele ce a ars în flăcările luptei, a înghetat de spaimă și a tremurat de frica pieririi tale din grațile mele. Te-aș fi aruncat în partea întunecată, te-aș fi urât din ce în ce mai mult dacă ai fi pierdut.
Lupta e castigată, te-ai întors ca un erou, dar cetățenii inimii ce locuiesc aici de mult sau mai puțin timp sunt ofticați pentru că tu, cavaler, o să ai șansa de a purta coroana și de a fi regele inimii mele.
Ai dus o luptă, vei duce mai multe, vei pierde sau vei castiga, oricum tu vei rămane regele de pe tabla de șah apărat de regina ta.
Ieri am fost un pion nesemnificativ, azi sunt o regină și doar prin simplul fapt ca regele s-a convertit din indiferență în iubire.

Dragul meu, știu cât de indecis ești în a păstra sau nu coroana, dar dacă o vei refuza sufletul îmi va plange, iar de data aceasta te va arunca afară din cetate, chiar daca regina va rămane singură în castelul ei.

Raspuns la critici

După primele postări nu au întârziat să apară și criticii. Nu mă deranjează critica, din contră îmi dă curaj să îmi aștern în continuare gaâdurile, apăsând de zor niște taste.

Recunosc, în graba degetelor ce se plimbă ca niște furnici grăbite peste tastele gri ca cenușa, ale unei tastaturi ce a primit zilele trecute ceai îndulcit, iar unele chiar au împietrit; în grabă și pentru că nu sunt foarte atentă mi se întâmplă să greșesc unele cuvinte, să inversez 2 litere, să "mănânc" litere, asta nu înseamnă ca nu-mi cunosc limba.

Am evitat să vă răspund obraznic, să ripostez dar acum cred că va trebui să mă exprim: - Scrieți voi corect,  nu mai folosiți limbajul messenger, învățați mai întâi să scrieți românește, apoi luați-vă de foamea mea de litere.

Alte critici sunt multe, doar că aceasta a fost cea mai des întâlnită.

Și chiar de la persoane care mă așteptam să mă susțină, să mă sprijine, m-au criticat, dar țin să vă anunț că nu sunt suparata, fiecare are părerea lui dar nu pot spune că < 100 de lucruri despre mine> sunt <100 de mofturi> ... și încă ceva, eu nu fac nimănui concurență.

Acest blog a fost făcut pentru mine. Mă citești... mă bucur. Nu... îmi e indiferent.

În concluzie eu voi încerca să fiu mai atentă cum scriu și să recitesc posturile înainte de a le publica, doar pentru a corecta eventualele greșeli de scriere cat și de exprimare.

Nu vă așteptați să găsiți mereu postări despre sentimentele mele sau descrieri. Nu sunt la Lb. Română. Nu vreau să fiu sursa voastră de inspiratie pentru compunerile ce le aveti de făcut ca teme, doar pentru a vă impresiona profesoara.

Totul ca un joc

E noapte, e târziu, dar nu pot să adorm... M-au cuprins din nou momentele acelea de slăbiciune și mă simt de parcă am nevoie să mă ascund, mă invârt prin cearceafurile fără de culoare din bezna nopții și îmi ascund capul sub perna grea, oftez...
Din nou simt acel fior ce îți plimbă trupul prin mine, din nou ajunge în inimă, din nou îmi amintește că oricât aș încerca nu pot.
Speram că te-am uitat, că nu mai simt nimic, tu m-ai întors ca pe o clatită cu gem de mure, așa cum faci mereu.
Îți spun că sunt bine, când defapt nu e deloc așa...
Nu mai simțeam dor, repulsie sau mai știu eu ce sentiment care-i mai tresare inimii, uitasem că exiști, sau asta voiam să cred că am uitat tot... așa cum se întâmplă mereu dupa o absență îndelungată.
Când brusc privirile ni se intersectează ca într-o răscruce de drumuri de mult pierdute și totuși atât de apropiate. Ne priveam unul altuia irisul copleșiți de un dor mistuitor. Din acel moment, m-ai întors la 180 de grade, de parcă aș fi fost o mașinuță teleghidată.
De ce te joci cu mine, așa cum și cât ai tu chef, după care pleci și mă abandonezi, mă lași să mă uit lung în urma ta. Și când cred că te-am uitat, apari din nou și mă răscolești ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Și se tot repetă ciclul acesta de ceva timp și nu pot să ies din acest joc.
Sunt un pion blocat între rege și regină, mic și neajutorat pe o tablă de șah. În final tot tu vei caștiga partidă, eu voi rămâne doar un pion nesemnificativ...

O pereche de ochi albaștri

Și ca în fiecare duminică, îmi pregătesc sufletul pentru ziua de luni, ziua care o urăsc cel mai mult și ști de ce? pentru că te întâlnesc mereu.
Și ca să uit de griji și de probleme fac o plimbare nu foarte lungă, care ar trebui să mă relaxeze.

În plimbarea mea, am întâlnit o pereche de ochi albaștri surprinzător de luminoși. E atât de greu să descriu privirea aceea blajină ce m-a însoțit.

Șuvițele rebele de păr zburdau îndrăzneț în valurile vântului mângâindu-mi astfel buzele , când am întâlnit acea privire caldă, a celor doi ochi albaștri. Sunt atât de timizi, se ascund și ei, dar din când în când mă privesc de parcă ar fi vrut să-mi vorbescă, dar nu le-am dat ocazia să-mi destăinuie ce simt.
Pentru câteva clipe, acea privire m-a făcut să uit de tot, de toate lucrurile ce îmi întunecaseră până atunci mintea și inima. Am ajuns prea repede acasă, aș fi vrut să-i mai privesc un minut acei ochi cu sclipiri de argint.
Dau play la muzica cu versuri triste și mă trântesc în pat, crezând ca așa voi putea scoate din minte acea privire și-mi voi întoarce gândul la tine.
Un singur lucru am reușit... să-mi amintescă de tine, dar apoi pa... acei ochi sunt mai importanți decât un trecut fără viitor.
Sper doar că acei ochi să mă facă să uit de tot de tine și să-mi ofere o dragoste ce tu nu ai putut să mi-o oferi.
Și da... sper ca totul să nu fie doar un vis frumos, ci să fie primavara din inima mea.

Le lipsesc! Îți lipsesc? Îmi lipsesc

M-am pierdut în spațiul viselor mele, în lumea de nicăieri, locuită doar de personajele poveștilor de dragoste scrise pe bucăți colorate de hârtie și lăsate pradă uitării în cutia cu amintiri.
Scoateți-mă la lumina realității, treziți-mi sufletul din somnul neființei, doar așa mă voi putea recupera.
Știu, eu cea puternică, introvertită, acum sunt frântă, fără puterea de a mă ridica așa cum o făceam nu demult, singură, hotărâta, cu o siguranță în fapte și decizii, pe care rar le mai întâlnești acum în mine...
Îmi caut în mine o busolă care să mă conducă spre partea mea impenetrabilă, căci de data aceasta, dacă voi ajunge acolo nu voi mai pleca niciodată și am să trăiesc ca înainte, fără să îmi pese de nimeni și de nimic.