luni, 27 februarie 2012

Iniţiative. „Ceainăria” Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu-Jiu

În sala de lectură „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu-Jiu a avut loc în această seară, o discuție liberă între bibliotecari și cititori, la un ceai fierbinte.
Tematica „ceainăriei” s-a axat pe unul din proiectele bibliotecii, şi anume, amplasarea a 10 calculatoare, un video-proiector, ecran de proiecție, imprimantă și scaner, în una din sălile bibliotecii.
Moderatorii dezbaterilor au fost chiar gazdele evenimentului, doama director a Bibliotecii Județene „Christian Tell”, Olimpia Bratu, alături de colegele sale, care au adresat o serie de întrebări cititorilor, liceeni și studenți, strângând cu grijă părerile și ideile care le-au avut tinerii.
În numele Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, a elevelor Adela Trăistaru, Diana Ungureanu şi Oana Tănăsoiu, alături de care am participat la această activitate, vreau să felicit demersul Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu-Jiu pentru abordarea unei bune metode de consultare, cât și inițiativa de a pune la dispoziția cititorilor un serviciu bazat pe calculatoare cu acces public (sperând ca biblioteca să nu se transforme într-un net-cafe). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu