Matematic vorbind, nu am nicio emoție prinsă de coarda sensibilă a inimii în acest moment. Număr zilele până la eternitate și-mi dau seama ca e mult mai mare decât credeam eu.
Mă cert cu zâmbetele unor copii nevinovați și trec mai departe să ajung nemarginirea din urmă. Linia de sosire e tot mai obscură. Cine va caștiga? Eu sau viața asta impetuoasă? Accelerez nebunește până la zece vise pe secundă și-mi dau seama că sunt copleșita, dar nu renunț. Astăzi soarele va fi un lucru infim în comparație cu fericirea mea ce radiează pe lungimi de undă infinite + 1.
Rezolv o ecuație de gradul șapte și soluția este un număr prea mare. Atât de multe vise neîmplinite? Efectuez apoi o împărțire la minus infinit și realizările se îndreptă oblic spre zero. Nu matematica e atuul meu astăzi.
Bravo! Chiar imi place cu adevarat ce faci tu! Dupa mine, cred ca ai un plus cand vine vorba de proza scurta, fata de poezie, dar tine-o tot asa! Ai tot timpul din lume sa te perfectionezi si, sincer, chiar ai un inceput promitator!
RăspundețiȘtergere