Februarie... o ultiă lună de iarnă. După câteva zile cu soare și cer senin- crezând că deja a venit primavara, s-a așternut un alt strat de zăpadă. Fulgii, visele îngerilor, dansează la fereastră pe ritm trohaic. Primii copii, ghioceii, stau acum, tremurând sub neaua pufoasă, ce îi acoperă de frigul de afara așteptând parcă pe mama lor -primăvara. Și eu o aștept cu nerăbdare, să îmi deschidă iarăși inima înghețată de frigul de afară, să mi-o încălzească cu razele ei de lumină și căldură.
De 2 zile stau închisă în cameră, nu vreau să văd pe nimeni, nu vreau să aud pe nimeni, vreau să fiu doar eu cu mine în așteptarea primăverii, dar iarna se încăpățanează să rămână. Îmi place iarna, dar nu și acum, vreau să plece din viața mea, din mintea mea, din sufletul meu...
Vreau ca totul să o ia de la început: copacii să înverzească, florile să înfloarească, păsărelele să ciripească.
Îmi doresc să mi se topească în palmă februarie și tot de aici să crească încet-încet mărțișorul, cred că aceasta ar fi ultima dorință din iarna aceasta lungă și încăpățânată.
Din cauza singurătății ce mă învăluie, am decis să deschid acest blog în care să îmi scriu sentimentele, gândurile, trăirile. Poate așa nu o să mă mai simt singură si voi putea să îmi destăinui cuiva visele mele, visele unui copil ce nu vrea să crească...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu