Ridicându-și ochii din foaie, așa l-am observat.
Nu am putut să mă apropii de el, însă îmi plăcea să-l contemplu ore în sir de la distanță, să-i urmăresc fiecare gest, să-i măsor fiecare inspirație, să-i număr bătăile îndurerate ale inimii.
Era acea ființă umană prin care puteam să privesc până în adâncul sufletului, căreia îi furam cuvintele fără să o citesc. Mă simțeam legată de el ca de un magnet. Iar eu, eu eram doar bucată ruginită de fier ce se supune acelei atracșii apocaliptice.
El singur împotriva lumii. Purta cu sine acea durere ce-l făcea totuși indestructibil. Era un luptător, asta o știu sigur!
Încp îi mai simt parfumul ce se unduia aievea până în plămânii mei odată cu aroma trupului său pe care nu-l puteam asocia cu nimic altceva decât cu acea toamnă în care l-am cunoscut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu