Beznă surdă în mijlocul zilei. Beție cruntă de fericire. Îmi regăsisem trupul vlăguit după o lungă absență.
Mergeam pe un drum ce doar mi-l imaginam… nu mai aveam picioare, se pierduseră și ele de mult timp, odată cu restul membrelor mele total nefolositoare.
Inima se auzea bătând acum pe notele sfielnice ale unui ecou de seară. Pixul îmi alunecă pe foaie singur, uimindu-mi mâinile ce zăceau lâncezii pe masă. Era o liniște sufocantă ce-mi amorțise urechile cu acea caldură mistuitoare ce o ascundea.
Nu știam dacă mă mai aflu la limita dintre viață și moarte sau dacă am păsit pragul acesta cu mult timp în urmă.
Degetele mi se împrastiaseră pe masă în căutarea unor seri de aprilie târziu, cu ploi răcoroase ce-mi făceau trupul să tremure de plăcere.
Eram o faptură neputincioasă în fața unei zile simple de vară. O zi nesfârșită, în care seara se sfiește adesea să mai apară.
Ezită puțin, se oprește într-un nor mai proeminent după care se întoarce nesigură să îmi reconstruiască trupul fragil ce s-a descompus în timpul zilei, în candoarea căldurii sălbatice de iulie.
În momentul de față sunt doar ființa păcătoasă ce și-ar vinde sufletul necăjit diavolului, să se joace cu el nestingherit fără să-l mai vrea înapoi.
Aș cere la schimb doar o zi alături de tine, să-mi ascund trupul exaltat la umbra pieptului tău bărbatesc, nimic mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu