Timpul a devenit probabil cel mai de încredere prieten. Mereu pe fugă, însă capabil să te ajute să uiți, să te facă să plângi și tot el să te liniștească. Sunt undeva la limita dintre tragic și comic, undeva în momentul acela crititc ce te face să râzi și să plângi în același timp, simțindu-te în final un om josnic, poate chiar patetic.
A sosit ultima zi dintr-un capitol atât de vechi și totuși atât de scurt. Un capitol dintr-o viață de om, un capitol ce a început și s-a sfârșit exact așa cum s-a întâmplat cu toate celălalte.
Nimic special în definitiv, doar o altă etapă parcursă cu sau fără succes.
Mă uit peste poze și realizez că timpul a trecut mult prea repede. Poate că și el e la fel ca orice alt prieten. Trece puțin, își pune amprenta asupra ta și asupra acțiunilor tale, după care își face bagajul și pleacă mai departe, către un alt om, poate mai bun ca tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu