Mă aflu undeva la limita dintre nebunia reală și cea imaginară, cea pe care o vad oamenii în mine și cea pe care o resimt eu asupra acțiunilor mele în serile de iulie, cu cer anonim, retras parcă și el într-o carapace de neliniște interioară.
A plouat... după foarte mult timp, am reușit să schimb o zi nenorocită de luni într-o zi oarecare, într-o zi pur și simplu de iulie în care pot să-mi las trupul perisabil să se descompună în candoarea unui ploi mănoase.
O priveliște tremurătoare. Singurătate sporită cu fiecare zi... nu a atins încă apogeul, însă îl va atinge, în curând.
Îmi e dor. Îmi e dor de multe și presimt că îmi va mai fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu