Îmi iau inima și o analizez dincolo de artere, vene, capilare, carne sângerândă și bătăi perplexe ce se îngâtuie la un sentiment mai impunător. Mă uit la inima mea și nu o văd rea, oricât de mult aș privi-o. Atunci mă întreb de ce unii spun că sunt rea? Sunt mult prea sinceră, asta o știu, iar sinceritatea mea îi face pe oameni să vadă în mine o răutate, însă nu-i nici pe departe așa.
Sunt inocentă, naivă uneori, căutătoare împătimită de afecțiune, dornică de îmbrățișări ce nu se sfârșesc, copil într-un cuvant dincolo de toată maturitatea ce o arăt în unele momente.
Mă deschid preacum o carte în fața oamenilor, punându-le pe tavă toată viața mea, înșirând sentimente ca o ghirlandă de Crăciun. Sunt atât de naivă că mă las adesea la mila unei furtuni ce mă doboară fără ezitare. Și niciodată nu-mi pare rău, mereu aș mai face-o încă o dată deși știu că mă voi aduna cu fărașul în ziua următoare.
Sunt un pachet de naivitate ridicată la supraapogeu, ușor de distrus, dacă ești destul de insensibil să o faci.
Unde vedeti voi răutate în ființa asta ce o poți răsturna cu o simplă răsuflare mai puternică? Sunt o ființă slabă, care se autodistruge prin propriile sale acțiuni. Sunt mai inofensivă decât un cățeluș proaspăt născut. Nu am nas umed, nici urechi clăpăuge care să-mi acopere niște ochi superbi, însă am o inimă pe care o împart tuturor fără să aștept nimic la schimb.
Sunt mai rău decat un copil mic pe care-l ademenești cu o bomboană. Cedez doar în fața ambalajului.
Distruge-mă și mă voi ridica din nou. Ia-mă în brațe și nu te voi dezamăgi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu