Evadare

Am evadat din lumea virtuală în care îmi petreceam o bună parte a timpului liber.

Am realizat câte au trecut pe lângă mine, în timp ce eu hoinăream prin alte dimensiuni, căutând... nici eu nu știu ce.
Mă simt de parcă aș fi dormit 100 de ani, iar primavara mă trezește soptindu-mi: "E timpul să trăiești un vis". Mă trezesc într-o altă lume, o lume plină de magie. Inspir aerul curat și deschid ochii încet printre razele de soare ce-mi zâmbesc. Cerul albastru, infinit, e doar că să-l privesc, pământul doar ca să-l pășesc... eu. Simt că de la pământ vine toata energia și gândurile bune. Mă ridic de la umbra corcodușului înflorit și încep a dansa cu picioarele goale pe ritmul șoaptelor de vânt.
 Culeg o floare, o privesc, îi simt parfumul și o prind printre șuvițele de păr într-o parte.
Mă joc cu un fluturaș, ce se așează pe degetul meu, iar eu îl ridic spre cer și îi dau drumul să zboare.

Alerg spre apă, oprindu-mă pe malul nisipos, și mă privesc în oglinda ei. Zâmbesc. Sufletul îmi e plin de bucurie și de încântare. Simt că nu mai am loc să-mi arăt fericirea. Mă învălui cu natura, mă las purtată cine știe unde și nu-mi pasă.
Simt că totul îmi aparține, că lumea e a mea și ea se joacă cu gândurile mele... nu există decât dorința de viață.